Bănel Nicoliță și-a dat fostul club în judecată: „Îmi este rușine mie de modul în care un club de talia lui Nantes se poartă cu jucătorii”
După ce nu și-a găsit vreun angajament în această vară, Bănel Nicoliță are probleme cu fostul club, FC Nantes. Francezii nu i-au achitat acestuia salariile pe mai și iunie, având termen până pe 30 septembrie să achite aceste datorii. Cum lucrurile nu au fost rezolvate, fostul mijlocaș al Stelei va ajunge la FIFA.
„Îmi este rușine mie de modul în care un club de talia lui Nantes se poartă cu jucătorii. Nu mă așteptam să fiu nevoit să îmi cer drepturile în altă parte. Dar asta este, am să ajung la FIFA. Sunt banii mei munciți din perioada contractului. Ei nu fac altceva decât să se razbune pentru motivul că nu am vrut să semnez un nou contract pe o sumă mai mică”, a declarat Bănel Nicoliță pentru Dolce Sport.
Fostul jucător al Stelei se află în această perioadă în țară și așteaptă să se concretizeze un transfer în străinătate, excluzând o revenire în România.