Barcelona romena!** Torje și Ștefan Radu se află pe lista de achiziții a campioanei Europei

Ștefan Radu (24 de ani) este printre cei mai curtați jucători din Europa în acest moment, fiind în vizorul lui PSG, Barcelona, Inter și Chelsea. Gabriel Torje (21 de ani) se află și el pe lista Barcelonei, deoarece se încadrează perfect în cerințele catalanilor: este tânăr, rapid și tehnic.

Torje a impresionat deja la Udinese și va fi urmărit până în vara viitoare de Barcelona, când gigantul catalan va alege jucătorii ofensivi pe care îi va cumpăra. Într-un SMS trimis antrenorului care l-a descoperit, „Piticul” și-a dezvăluit visul după transferul în Serie A: „Următorul pas este Barcelona”. În vederile lui Guardiola se află și lazialul Ștefan Radu. Acesta evoluează pe banda stângă a defensivei, unde Barcelona caută un înlocuitor pentru francezul Eric Abidal, care la 32 de ani nu mai reprezintă o garanție pentru viitor.

Ștefan RADU COSTĂ‚ 25 DE MILIOANE de euro

De jucătorul lui Lazio se mai interesează și Inter Milano, care ar vrea să-l ofere la schimb romanilor pe fundașul japonez Nagatomo. Președintele lazial Claudio Lotito nu vrea să audă însă de plecarea „noului Chivu”, care are contract până în 2016, astfel că i-a fixat un preț prohibitiv: 25 de milioane de euro.

1,3 milioane de euro pe sezon câștigă Ștefan Radu la Lazio

400 de mii de euro
pe sezon este salariul lui Torje la Udinese

Publicat: 06 10. 2011, 09:15
Actualizat: 06 10. 2011, 09:16