Bariera Săpunaru
Evoluția foarte bună a lui Cristian Săpunaru din egalul scos de Porto la Atletico Madrid, scor 2-2, a fost umbrită de accidentarea din finalul meciului, care îl va ține pe fundașul român în afara gazonului timp de 10-14 zile.
„Săpunaru a jucat foarte bine, a făcut cel mai reușit meci al său de când s-a transferat la FC Porto”, a scris site-ul portugoal.net, care a subliniat șansa românului de a evolua în locul titularului Fucile, reaccidentat la încălzirea dinaintea partidei.
Fundașul dreapta a fost notat cu 6 în O Jogo, care a scris că „deși misiunea sa nu a fost una ușoară, Simao Sabrosa i-a creat rar probleme, și acest lucru este un compliment pentru român”. Ghinionul proverbial de acum al lui Cristi s-a confirmat însă din nou, tricolorul ieșind accidentat în minutul 79, din cauza unei întinderi musculare. „Probabil că va lua o pauză de zece zile, maximum două săptămâni, ceea ce înseamnă că Fucile, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Porto, va rămâne prima opțiune a antrenorului Jesualdo Ferreira”, ne-au declarat ziariștii portughezi.
„Săpunaru l-a anihilat pe Simao Sabrosa, a fost bariera perfectă pentru starul lui Atletico”, O Jogo, cotidian portughez
5 meciuri a jucat Săpunaru în Ligă pentru FC Porto