Erol Bedir, bașcanul lui Kayserispor, a vorbit despre cele două motive care l-au făcut să se despartă de Marius Șumudică (49 de ani) la capătul unui sezon pe care antrenorul român l-a început ca din pușcă.
După o primă jumătate de sezon în care i-a făcut pe fani să viseze la calificarea în Europa League, Șumi a pierdut ritmul, a strâns înfrângere după înfrângere, iar rezultatele dezastruoase din ultimul timp i-au fost fatale. Pentru Bedir, căderea liberă a lui Kayseri a fost de neacceptat: „Cu toate că era nou în campionatul Turciei și avea o echipă cu 15 sau 15 jucători noi, Șumudică a avut un parcurs de succes în prima parte a sezonului și a strâns 30 de puncte. Dar parcursul nu s-a repetat și în a doua parte a campionatului. În ciuda sprijinului financiar și moral pe care i l-am arătat, rezultatele din prima parte nu s-au mai repetat și am obținut doar 14 puncte”, a spus șeful lui Kayseri, pentru Haber Turk.
S-au certat de la transferuri
Sesizând că echipa sa pierde ritmul și că valoarea individuală a jucătorilor nu-i permite să se bată de la egal la egal cu granzii care aduc fotbaliști de zeci de milioane de euro, Șumudică a mers la șefii clubului și le-a cerut un buget pentru investiții, însă Bedir nici nu a vrut să audă. După meciul cu Fener, pierdut cu 5-0 pe teren propriu, cei doi au avut o discuție aprinsă, plecată de la subiectul transferurilor, dar s-a decis ca aventura să mai continue până la finalul sezonului. Nu a fost așa, pentru că Șumi a plecat luni: „Șumudică și-a manifestat dorința de a pleca în urmă cu câteva săptămâni, dar am vrut să rămânem cu el pentru stabilitate. Dar am ajuns într-un punct în care am avut un schimb de opinii cu Șumudică și nu am ajuns la un acord privind campania de transferuri, așa că ne-am despărțit”, a mai transmis Bedir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER