Eric Bicfalvi își continuă evoluțiile entuziasmante în Ucraina. După ce în urmă cu două etape fostul jucător al Stelei a înscris un gol de generic, contra lui Șahtior, acesta a punctat din nou pentru Volyn Luțk în partida pe care formația sa a disputat-o, pe teren propriu, contra lui Dnepr Dnepropetrovsk (scor 1-1).
Românul de 25 de ani, care e folosit la Volyn în spatele vârfurilor, a deschis scorul în minutul 22, din penalty. Pentru Dnepr, a egalat Giuliano, chiar înainte de pauză. De notat că la Volyn au fost titulari doi alți jucători care au au evoluat în Liga 1: Izvoranu a asigurat banda stângă a apărării, în timp ce Valentin Iliev a evoluat în centrul defensivei.
După 22 de etape, Volyn este pe un modest loc 13, însă Eric Bicfalvi are toate șansele să facă, în vară, pasul către o echipă mai mare. Arsenal Kiev și Metalist Harkov și-au manifestat deja interesul petnru transferul său, iar în ultima perioadă presa din Ucraina a dezvăluit că negocierile sunt tot mai intense. Pentru Volyn, această mutare s-ar dovedi a fi una extrem de profitabilă, în condițiile în care, în vară l-au transferat gratis (Eric se afla la final de contract cu Steaua).
5 goluri a înscris fostul stelist în acest sezon în Ucraina, fiind golgheterul echipei
1,4 milioane de euro este cota lui Bicfalvi, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER