Bicfalvi i-a speriat pe magnații petrolului. Incredibil cât a cerut ex-stelistul ca să semneze cu cel mai bogat club din Kazahstan
Eric Bicfalvi a negociat în ultimele zile cu cea mai puternică formație din Kazahstan – campioana Astana -, dar cele două părți nu au ajuns la un acord, pretențiile mijlocașului român fiind enorme: 1 milion de euro pentru fiecare an de contract.
Aflat probabil la cel mai bun sezon al carierei – e golgheterul campionatului Ucrainei după 14 etape, cu 9 goluri (la egalitate cu marea vedetă a lui Dinamo Kiev, Yarmolenko) -, Eric Bicfalvi a intrat în ultimele șase luni de contract cu Volyn Luțk. Ca atare, internaționalul nostru poate semna cu orice formație, iar evoluțiile excelente din ultima perioadă l-au adus în atenția multor cluburi din Kazahstan, Rusia, Turcia și Germania.
În pole-position pentru aducerea lui Bicfalvi era FC Astana, care are un buget impresionant pentru un campionat care nu spune mai nimic iubitorilor de fotbal din Vest, dar nici măcar aceasta nu a putut să îi satisfacă pretențiile financiare fostului stelist. Potrivit presei ucrainene, Eric a cerut 1 milion de euro pe sezon, de peste 5 ori mai mult decât primește în prezent la Volyn. Negocierile s-au sistat, iar Bicfalvi analizează celelalte oferte, sperând măcar la o primă de instalare consistentă.
- Bicfalvi a fost chemat la națională de Anghel Iordănescu pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Danemarca și a debutat pentru prima reprezentativă în amicalul contra nordicilor.
180.000 euro/sezon este salariul lui Eric Bicfalvi