Blufează pentru un salariu mai mare?** Lucescu îi ține pe ace pe „mineri”. A anunțat că va negocia cu altă echipă: „Poate deveni un club mare din Europa”
Mircea Lucescu s-ar putea întoarce în Turcia, susține jurnaliștii de la Milliyet. Turcii au publicat miercuri un interviu, în care antrenorul lui Șahtior Donețk spune că este dispus să negocieze cu Fenerbahce la finalul sezonului, când îi expiră contractul cu „minerii”. Ar fi cea de-a treia forță a Turciei și a Istanbului pe care Lucescu ar pregăti-o, după Galatasaray și Beșiktaș.
„Mi-e dor de Istanbul. În cazul în care Fenerahce vrea să-mi ofere un contract, este necesar să aștepte până în luna mai. La sfârșitul sezonului, acordul meu cu Șahtior expiră, iar eu voi fi deschis la negocieri. Eu pot spune că Fener are totul pentru a deveni unul dintre cluburile de top din Europa”, a declarat Mircea Lucescu pentru tucii de la Milliyet.