Bogdan Mitrea a fost integralist pentru Ascoli în victoria echipei sale, în liga secundă din Italia

Fotbalistul român Bogdan Mitrea a jucat, sâmbătă seară, 90 de minute în victoria echipei sale, Ascoli, scor 1-0, împotriva formației Como, în eșalonul secund din Italia.

Bogdan Mitrea a jucat în poziția de fundaș central. A fost a 6-a apariție pentru Mitrea la Ascoli, după transferul de la Viitorul Constanța, pe 13 ianuarie 2016. Ascoli ocupă locul 16 în liga a doua italiană. Bogdan Mitrea (28 de ani) are o cotă de piață de 1 milion de euro, potrivit site-ului specializat transfermarkt.ro. Mitrea nu a înregistrat nicio selecție la echipa națională.

Tot sâmbătă, fundașul dreapta Constantin Nica a jucat 62 de minute pentru Avellino (locul 10 în campionat), în remiza echipei sale, scor 0-0, pe terenul formației Vicenza. Nica (22 de ani) a fost om de bază pentru Avellino în această stagiune a Serie B, cu 18 prezențe. Constantin Nica are o cotă de piață de 500.000 de euro și a bifat două meciuri la echipa națională de seniori.

În cadrul aceleiași etape din Italia, Alexandru Ionuț Mitriță a jucat 14 minute pentru Pescara, în esecul echipei sale, scor 1-2, pe terenul lui Cagliari. Mjilocașul român (21 de ani), transferat de la Viitorul Constanța, a bifat opt meciuri pentru Pescara, echipă care se află pe locul 3 în Serie B.

Fundașul Ștefan Popescu a fost rezervă neutilizată pentru Modena (locul 18 în clasament), în victoria echipei sale, scor 1-0, pe teren propriu cu Brescia. Popescu (22 de ani) a jucat 7 meciuri pentru Modena în sezonul actual de campionat.

Românul Dejan Boldor a fost pe banca de rezerve a echipei Lanciano (locul 20 în clasament), în eșecul echipei sale pe terenul Speziei, scor 0-2. Boldor a jucat 5 meciuri pentru Lanciano în acest sezon.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 21 02. 2016, 14:07
Actualizat: 21 02. 2016, 14:08