Bogdan Stancu, al doilea gol stagional pentru Genclerbirligi
- Bogdan Stancu a înscris un gol în victoria obținută vineri seară de echipa sa, Genclerbirligi, în deplasarea cu Eskisehirspor, scor 2-0.
Genclerbirligi a reușit prima victorie stagională în prima ligă turcă, impunându-se fără emoții pe un teren ce se anunță greu. Eskisehirspor s-a întărit serios în această vară, având în momentul de față un lot impresionant, măcar la nivelul numelor (Boffin, Zengin, Lawal, Funes, Sissoko sau Aydin), dar formația românilor Antal și Stancu a evoluat excelent.
Scorul a fost deschis de Ciftci, după scurgerea a jumătate de oră de joc, pentru ca rezultatul final să fie stabilit de Bogdan Stancu, în minutul 86. Fostul stelist, aflat la al doilea gol din actualul sezon, a fost integralist în trupa lui Isilar, în timp ce Liviu Antal a fost înlocuit în minutul 79.
După trei runde, Genclerbirligi începe să se îndepărteze de zona nisipurilor mișcătoare, acumulând patru puncte. În ceea ce îl privește pe Stancu, acesta pare să revină ușor-ușor la forma din sezonul trecut – când a marcat 13 goluri doar în campionat – și pare a fi una dintre puținele soluții, alături de Keșeru, pentru avanposturile naționalei contra Ungariei (în condițiile absenței lui Marica, suspendat).