Bogdan Stancu, decizie total neașteptată după ce a revenit în România: „El simte cel mai bine”
Bogdan Stancu a revenit în România după ce s-a despărțit de Tuzlaspor, din liga a doua turcă, și este pregătit să pună punct carierei de fotbalist. Ajuns la 35 de ani, atacantul a fost curtat de FC Argeș în această vară, însă gândurile „Motanului” sunt cu totul altele.
Victor Becali, agentul lui Stancu, crede că jucătorul pe care îl reprezintă se pregătește pentru un alt pas al vieții sale.
Bogdan Stancu vrea să se retragă din cariera de jucător
Fostul internațional s-a aflat și în vederile lui Gigi Becali vara trecută, însă planurile vârfului la acea vreme erau să continue în Turcia.
„Bogdan Stancu a terminat contractul acolo, este în ţară, nu ştiu, nu va mai continua, nu cred că va mai conta. A jucat destul, are o vârstă, s-a decis să nu mai continue el. El simte cel mai bine dacă mai poate sau nu. Nu cred că va continua”, a declarat Victor Becali pentru OrangeSport.
În martie, Bogdan Stancu a fost prezent la FCSB – FC Argeș, meci din Liga 1. Atunci, jucătorul cumpărat de Gigi Becali de la Unirea Urziceni în schimbul a 2 milioane de euro recunoștea că ambele echipe sunt în sufletul său, dat fiind trecutul și originile sale.
„Mi-a părut rău de FCSB că a pierdut în această seară, dar eu sunt piteștean, m-am bucurat pentru FC Argeș. Nu, în niciun caz, nu mai are nicio șansă. Îmi e greu să comentez situația de acolo, îmi e greu să o fac.
Am fost dorit anul trecut, am ales să mai joc un an în Turcia. Eu îmi dădusem cuvântul că o să mai joc acolo încă un an. Nu aș vrea să mă gândesc la asta acum. Cred că mi-ar plăcea să-mi închei cariera aici, de ce nu? M-am și întâlnit cu Edi, l-am și felicitat, e un antrenor foarte bun, mă bucur pentru el”, afirma atunci Bogdan Stancu.