Boloni, antrenorul anului în Belgia**

Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a fost desemnat antrenorul anului în Belgia, duminică seară, în cadrul ediției din acest an a Galei Fotbaliștilor Profesioniști, ce a avut loc la Lint, informează presa belgiană.

Anul trecut, cel mai bun antrenor a fost ales Michel Preud’homme.

Boloni, ales cu un total de 700 de puncte, i-a devansat în topul celor mai buni antrenori din Belgia pe Preud’homme (344 puncte), Ariel Jacobs (314), Jan Ceulemans (172), Glen De Boeck (115), Francky Dury (113), Aime Anthuenis (87), Peter Maes (84), Enzo Scifo (70) și John Collins (49).

În cadrul aceleiași gale, Mbark Boussoufa, de la Anderlecht, a fost desemnat fotbalistul anului.

La finalul sezonului în Belgia, Standard Liege și Anderlecht Bruxelles se află la egalitate de puncte, 77, astfel că titlul de campioană va fi decis după disputarea unui baraj, în sistem tur-retur. Prima manșă a barajului dintre Anderlecht și Standard va avea loc la Bruxelles, în data de 21 mai, iar manșa secundă la Liege, la 24 mai.

 

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 18 05. 2009, 12:23
Actualizat: 18 05. 2009, 20:16