Boloni, pus la zid de un jucător al naționalei! „Vorbea urât de noi prin Belgia”

Tehnicianul Ladislau Boloni a reușit să o califice pe Antwerp în Europa League, după ce echipa sa a ocupat locul patru în campionatul Belgiei. Boloni a surprins pe toată lumea, având în vedere că în sezonul trecut Antwerp se bătea la retrogradare.

Unul dintre jucătorii care l-au felicitat pe antrenorul român este Alex Chipciu, care i-a fost rival în campionatul din Belgia, în perioada când mjlocașul evolua la Anderlecht. Jucătorul în vârstă de 30 de ani a precizat însă că nu ar vrea să lucreze cu Boloni pentru că este supărat pe tehnicianul, care a declarat în presa din Belgia că atât el, cât și Stanciu nu sunt fotbaliști atât de valoroși.

„(n.red. – De la Boloni aștepți vreun telefon?) Nu, nu aștept un telefon, am văzut că a ajuns în Europa League și mă bucur pentru dânsul. Am fost sunat de domnul Boloni si eu, și Stanciu, dar astea se uită. Vorbea urât de noi prin Belgia și ne suna să ne ducem la Antwerp. Acum nu aștept niciun telefon pentru că nu m-aș duce„, a declarat Alex Chipciu, potrivit Telekom Sport.

Mijlocașul va reveni în această vară la Anderlecht, după ce a fost împrumutat un an la Sparta Praga. A evoluat în 31 de meciuri, a marcat un gol și a oferit două pase decisive în toate competițiile pentru Sparta Praga în acest sezon.

Altfel, Chipciu (30 de ani) n-a fost să voteze niciodată. A dezvăluit chiar el!

Publicat: 28 05. 2019, 09:33
Actualizat: 28 05. 2019, 09:34