Gabriel Torje este aproape să părăsească Udinese, după doar un sezon petrecut în tricoul alb-negru. Deși s-a calificat în Ligă cu formația friulană, fostul jucător al lui Dinamo este la un pas să se transfere în Spania, la Granada, formație care se află în relații strânse de colaborare cu gruparea italiană, anunță ziuanews.ro.
După un debut de sezon entuziasmant, Torjinho nu a mai strălucit și a fost tot mai des uitat pe banca de rezerve de tehnicianul Francesco Guidolin. Cel mai probabil, fostul dinamovist va merge sub formă de împrumut la formația iberică, care s-a salvat in-extremis de la retrogradarea în Segunda, chiar în ultima etapă.
Înainte de a lua decizia, mijlocașul de bandă s-a consultat cu Pițurcă, selecționerul sfătuindu-l să accepte noua provocare deoarece va avea șansa să joace titular meci de meci într-un campionat care i se potrivește mănușă: în Primera, Torje își poate folosi la maxim calitățile pe care le posedă – viteza și creativitatea. De asemenea, faptul că va fi folosit în bandă, și nu ca al doilea vârf – cum îl forța Guidolin – va conta foarte mult, astfel că, foarte probabil, Torje va reveni la forma care l-a consacrat.
Va fi coechipier cu Messi:)
Poreclit „Messi din Banat”, Torje va fi coleg cu doi fotbaliști cu nume. Julio Cesar și Messi sunt cei doi jucători care se mândresc cu faptul că au doi tizi mult mai celebri la Inter, respectiv Barcelona. Altfel, cei mai cunoscuți fotbaliști care se află sub comanda lui Abel Resino sunt Yebda, Uche și Carlos Martins.
6 milioane de euro a plătit Udinese pentru transferul mijlocașului de 22 de ani 2 goluri în 16 meciuri a înscris mijlocașul pentru echipa friulană în sezonul recent încheiat
4 goluri în 16 partide a reușit Torje pentru naționala României
Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER