Într-un vestiar greu, cu nume importante – Zokora, Malouda sau Bosingwa -, fostul căpitan al Stelei s-a impus cu ușurință, presa din Turcia vorbind la superlativ despre calitățile sale și despre modul în care s-a integrat la noua sa echipă. De la începutul lui martie, Trabzon nu a mai pierdut vreun meci în campionat (ocupă locul 4 în clasament în acest moment), iar unul dintre principalii artizani ai succeselor a fost internaționalul român.
Grație abnegației și profesionalismului, Bourceanu a făcut ca procesul de adaptare să fie unul scurt și într-un timp record a devenit un adevărat exemplu pentru fotbaliștii tineri din lot. În aceste condiții, chiar dacă board-ul dorește întinerirea masivă a echipei pentru sezonul viitor, postul închizătorului născut la Galați nu este pus sub semnul întrebării, garantează media turcă.
„În aceste luni, Bourceanu a stârnit admirația tuturor prin dăruirea lui. Mijlocașul i-a convins pe oficialii lui Trabzon să îl achiziționeze grație în primul rând acestei abilități și nu a dezamăgit. După o perioadă excelentă în tricoul campioanei României, Steaua, mulți s-au întrebat cum va face trecerea fotbalistul de 28 de ani la un nou campionat, la alte cerințe. Dar românul s-a adaptat perfect, devenind în scurt timp unul dintre fotbaliștii indispensabili ai lui Trabzon. Cu o poftă de muncă ieșită din comun, diciplinat tactic și extrem de ambițios, românul este un exemplu pentru fotbaliștii mai tineri din lot. Este unul dintre actorii principali ai evoluției bune din acest retur și, dacă se va menține pe aceeași linie, va deveni în stagiunea viitoare unul dintre jucătorii exponențiali„, notează medyatrabzon.com.
4 milioane de euro este cota lui Bourceanu, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
1,3 milioane de euro a plătit Trabzonspor pentru transferul lui Bourceanu de la Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER