Cadoul ProSport pentru Dan Petrescu: 4 fotografii rare cu omul care a scris istorie pentru Steaua și echipa națională
Luni, Dan Petrescu a sărbătorit împlinirea a 47 de ani, o vârstă la care se poate considera un om împlinit, atât din punct de vedere profesional, plan pe care a scris istorie, de-a lungul carierei, pentru Steaua, Chelsea și echipa națională, cât și pe plan personal. ProSport îi oferă fostului internațional român un cadou inedit, o colecție de fotografii de arhivă, care ilustrează momentele importante ale primei părți a carierei „Bursucului”.
În paginile 10 și 11 ale ediției din luna octombrie a anului 1990 a ziarului „Sportul”, a fost publicat, sub semnătura lui Mihai Ciucă, un interviu cu Dan Petrescu, tânărul fundaș al Stelei, care la acea dată nu împlinise încă 23 de ani. Dacă luni tehnicianul care până de curând a antrenat în Qatar, la Al Arabi, vorbea la Dolce Sport despre postul de selecționer al României, în urmă cu mai bine de 24 de ani fostul fundaș dreapta se declara mulțumit de cele 11 meciuri adunate în tricoul naționalei și cele 100 de prezențe strânse, până atunci, în Divizia A, dar și de cele două hattrick-uri reușite într-un singur an, performanță fabuloasă pentru un fundaș de bandă.
Pe lângă interviu, în paginile ziarului se găsește și o colecție de poze cu Dan Petrescu, în diferite ipostaze. De la fotografii cu foarte tânărul viitor star al naționalei, până la momente în care „Bursucul” este surprins de aparatul de fotografiat alături de Gică Popescu și Ioan Ovidiu Sabău, unii dintre cei mai buni prieteni ai săi la acea vreme, așa cum chiar el declara.
Interviul cu Dan Petrescu, realizat în octombrie 1990:
Dan Petrescu (al doilea din stânga), alături de Marian Popa, Ioan Ovidiu Sabău și Gică Popescu
Foarte tânărul Dan Petrescu
„Bursucul” împreună cu familia sa, la 20 de ani
Dan Petrescu, în 1985, alături de colegii de la grupa de juniori a Stelei