Mutu are de parte de o veste bună: de azi i-a expirat suspendarea și poate juca iar, după o pauză de nouă luni. Atacantul trebuie însă să-și rezolve conflictul cu ospătarul kosovar. Mutu are toate motivele să se teamă de răzbunare: Potrivit avocatului lui Racaj Berat, conflictul dintre cei doi riscă să se termine într-un război interetnic.
S-ar putea împăca la televizor
Luca Spaziani, avocatul ospătarului, spune că Mutu trebuie să își recunoască greșeala și ei vor înceta acțiunea: „Nu e normal ca o persoană venită de opt ani să-și câștige existența în Italia să fie tratată astfel. Iar acest caz ne poate ajuta să rezolvăm cazurile de ură rasială, să arătăm că nu există așa ceva în acest caz, ci doar faptul că Mutu, care putea fi o persoană oarecare, a greșit și cu asta basta”, a spus avocatul lui Racaj Berat pentru Evenimentul zilei.
Mutu trebuie doar să-și ceară scuze!
„Eu voi propune ca ei să-și dea mâna în fața camerelor de televiziune, să se împace. Dacă Mutu își va cere scuze, noi vom înceta acțiunea. Mai rămâne doar acțiunea deschisă de magistrați, unde Mutu riscă să fie amendat. Clientul meu nu câștigă suficient pentru a-și permite o operație estetică la nas, așa că Mutu va trebui să i-o plătească. Nu vrem banii lui, ci doar să achite pagubele făcute„, mai spune Spazini
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER