Adrian Mutu a bifat duminică două săptămâni de la revenirea pe gazon, după cele nouă luni de pauză, din cauza sibutraminei. Timp în care a prins deja trei partide la Fiorentina!
Miercuri, pe 17 noiembrie, ar fi putut îmbrăca din nou tricoul naționalei, la Klagenfurt, în amicalul cu Italia. Răzvan Lucescu însă a decis altceva, iar cifrele par a-i da dreptate selecționerului. Deși a fost cel mai periculos om al Fiorentinei și a participat la două din cele trei goluri marcate de gruparea viola, Mutu mai are de tras din punct de vedere fizic.
Caută prea mult primul gol
S-a văzut, în primul rând, pofta de fotbal a „Briliantului”. La „debut”, la Catania, a avut trei șuturi la poartă în primele 10 minute! Cu Chievo a tras iarăși din toate pozițiile și a fost implicat în faza din care Cerci a marcat singurul gol al partidei. Cu Roma, a părut că intră mai mult în combinații cu coechipierii, după ce Mihajlovic l-a „urecheat” înainte de meci tocmai pentru că urmărește prea mult primul gol. Totuși, în toate cele trei meciuri, atacantul român a fost păstrat pe teren, deși era evident că nu poate duce mai mult de o oră. Mihajlovic îl forțează
Explicația lui Mihajlovic? Valoarea „Briliantului” și influența pe care o are asupra coechipierilor mai tineri. De altfel, sârbul a cerut răbdare cu Mutu. „Trebuie să înțelegeți că nu a mai jucat de zece luni. Cu Roma a fost a treia sa partidă consecutivă și cu siguranță a avut o scădere de energie. Dar trebuie să îl facem să joace cât mai mult posibil pentru ca el să ajungă să fie în formă”. Mâine, cu Cesena, Mutu e anunțat din nou titular.
Rezultate Fiorentina cu Mutu integralist
0-0 la Catania 1-0 cu Chievo 2-3 la Roma
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER