Radu Drăgușin a simțit pe pielea sa la Tottenham ce înseamnă un departament profesionist de media. Nu trece o zi fără ca jucătorii lui Spurs să fie în centrul atenției pe rețelele de socializare ale clubului.
După materialul video în care Radu Drăgușin a fost întrebat care este cea mai faimoasă persoană din agenda sa telefonică, acum fundașul central a fost pus în dificultate cu o altă întrebare interesantă.
Știm deja cu toții că cea mai faimoasă persoană din agenda telefonică a lui Drăgușin este Cristiano Ronaldo, fostul său coleg de la Juventus, dar ce nu știam până acum este serialul de pe Netflix după care românul se dă în vânt.
Astfel, Radu Drăgușin susține că serialul său favorit de pe Netflix este ”Fool me Once”, care a apărut recent și este foarte popular. Dar românul nostru nu este singurul care urmărește acest serial. Același răspuns l-au dat și alți trei coechipieri ai lui Radu.
Recent, Dumitru Dragomir a declarat că e sigur de faptul că Radu Drăgușin poate valora 100 de milioane de euro în doi ani. Fundașul central tocmai a fost transferat de Tottenham de la Genoa în schimbul sumei de 30 de milioane de euro.
„A dat lovitura Manea şi a dat lovitura şi copilul. Că este un salariu bun. Degeaba spun unii că este salariu mic. Măi, frate, când iei peste 2,5 milioane de lire pe an… Dacă joacă titular, la anul i-l dublează.
Dacă joacă titular, în doi ani se vinde pe 100 de milioane. Dacă joacă titular! Citeam că s-au supărat pe Manea englezii. El i-a făcut publicitate pozitivă, nu negativă. E cel mai mare transfer din toate timpurile (n.r. pentru fotbalul românesc), ca cifre”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER