Ianis Hagi (25 de ani) a jucat peste jumătate de oră în meciul lui Deportivo Alaves cu cei de la Athletic Bilbao, iar siteurile de specialitate au venit cu verdictul.
Deportivo Alaves nu a reușit să se impună în fața celor de la Athletic Bilbao, 0-2. Formația lui Ianis Hagi se află pe locul 13 din La Liga, cu 32 de puncte acumulate în campionat.
Ianis Hagi a intrat pe teren în minutul 54, în momentul în care formația de pe La Mendizorroza era condusă cu 2-0, dar românul nu a reușit să schimbe soarta partidei.
Echipa din „Țara Bascilor” a stabilit scorul final din prima repriză! Oaspeții și-au adjudecat victoria grație „dublei” lui Gorka Guruzeta, în minutele 32 și 37.
Conform Sofascore, fiul „Regelui” a fost clasat peste nota medie a echipei, 6.48, si a primit nota 6.6 pentru prestația din meciul cu Athletic Bilbao.
Directorul tehnic al FRF consideră că Ianis Hagi este nedreptățit de Deportivo Alaves. Mihai Stoichiță l-a comparat pe Hagi cu restul competitorilor săi de pe post, iar oficialul FRF este convins că fiul „Regelui” ar trebui să joace mai mult. De asemenea, Mihai Stoichiță critică decizia antrenorului celor de la Deportivo Alaves, Luis Garcia Plaza, că nu încearcă să schimbe componența „primului 11”, în ciuda rezultatelor nefavorabile.
„Nu înțeleg de ce nu joacă, nu sunt străluciți la Alaves. Mă tot uit, nici nu mă mai gândesc că nu joacă Ianis și fac comparație cu ăia care sunt în locul lui pe teren, la fel de bine putea să joace și Ianis. Să zici că era rezerva lui Isco. Sunt român, animat de naționalism, dar revenind la obiectivism.
Mă uit la antrenorul lor, de ce e nedreptățit. Poate să îți dea gol oricând, poate să îți dea o pasă luminoasă. Are o echipă plată. Nu este jucătorul lor și antrenorul se gândește că o să rămână toată viața acolo, să își țină grupul de jucători. Nedreptățit de faptul că trebuie să primească o șansă. Continuă să piardă cu aceeași jucători sau să facă egal, bagă-l și pe ăla că de aia l-ai adus. De ce l-ai luat de la Rangers?” a spus Stoichiță, conform Fanatik.
Deși fiul „Regelui” nu a avut prestații ieșite din tipar în tricoul lui Deportivo Alaves, iar acesta nu a primit un număr considerabil de minute, Edi Iordănescu este convins că Ianis Hagi poate ajuta „tricolorii”.
Pentru mijlocaș urmează amicalele echipei naționale cu Irlanda de Nord, pe 22 martie, la București și Columbia, pe 26 martie, la Madrid.
Anunțul convocării a sosit chiar în ziua meciului cu Athletic Bilbao. „Mă bucur mult pentru toți jucătorii care merg la echipele lor naționale. Pentru cei care merg la naționala Spaniei, pentru Abqar și mai ales pentru Hagi, care nu a jucat foarte mult la noi”, a declarat Luis Garcia Plaza, antrenorul lui Deportivo Alaves, potrivit infobiwenger.
Meciurile de pregătire sunt programate cu scopul de a definitiva lotul pentru Campionatul European din vară, care va avea loc în Germania.
Până la startul turneului final, România va mai disputa două amicale în luna iunie. „Tricolorii” vor întâlni Bulgaria, pe 4 iunie și Liechtenstein, patru zile mai târziu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER