Cătălin Cîrjan, comparat cu Cesc Fabregas! Românul, inclus în „generația de aur a academiei lui Arsenal”: „Are ce trebuie pentru a ajunge în vârf”
Cătălin Cîrjan (17 ani) este foarte apreciat la Arsenal, iar englezii l-au inclus în „generația de aur a academiei”.
La doar 16 ani, Cătălin Cîrjan a semnat cu Arsenal și a devenit al doilea român din istoria clubului după Vlad Dragomir (20 de ani, acum la Perugia). Între timp, a și impresionat în tricoul „tunarilor”, la meciurile echipei U18.
Englezii au întocmit o listă numită „generația de aur a academiei lui Arsenal”, iar Cătălin Cîrjan este nelipsit. Aceștia au numai cuvinte de laudă la adresa tânărului fotbalist român și asigură că va ajunge departe în carieră.
Ce scriu englezii despre Cătălin Cîrjan
„Mijlocașul român în vârstă de 17 ani s-a alăturat echipei Arsenal înainte de începerea sezonului 2019-20. El a făcut un pas mare de la Viitorul Domnești, din liga a treia a României, pentru a merge la Arsenal U18. El a participat la un trial în sezonul precedent și a primit o bursă pentru echipa de tineret.
Cîrjan a bifat 19 apariții cu la U18 în acest sezon, jucând în mare parte rolul mijlocașului ofensiv. Cîrjan are o bună înțelegere a jocului completată cu viziunea pentru următoarea pasă. Se bazează pe viteză și pe pasa dintr-o singură atingere. Azeez și Cirjan s-au completat frumos pentru a produce un fotbal ofensiv și plăcut ochiului. La începutul acestui sezon, împotriva lui Chelsea U18, acest duo a fost pus împreună pentru a produce un fotbal ofensiv.
Cîrjan are abilitățile și atributele potrivite pentru a reuși în rolul numărul 10. Este încă destul de devreme în cariera lui Cîrjan, dar tânărul este pe calea cea bună. Cel mai probabil, va fi promovat la U23 în sezonul 2020-21, ceea ce ar prezenta un adevărat test pentru Cîrjan. În afară de Emile Smith Rowe, el este de departe cel mai talentat mijlocaș ofensiv din rândul tinerilor «tunari». În decembrie 2019, a semnat primul său contract de profesionist cu clubul. Vizionarea lui Cirjan este ca și cum ai privi jocul lui Cesc Fabregas. Fiți atenți la Cătălin Cîrjan pentru că are ce trebuie pentru a ajunge în vârf!”, se arată pe site-ul tacticalbench.com.
Reacția lui Cătălin Cîrjan, după primul meci la Arsenal
„Aveam încredere în mine de când am venit, pentru că altfel nu ajungeam aici. Mereu am încredere în mine și încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci. În această perioadă, sunt mult mai pregătit fizic și pot să spun că asta am câștigat până acum de când sunt în Anglia.
Obiectivul meu principal este să fac pasul la prima echipă. Muncesc din greu pentru asta și știu că va veni ziua în care mi se va oferi șansa să fiu acolo. Nu am de gând să o ratez și de asta pregătesc acel moment în cel mai mic detaliu. De mult timp urmăresc Premier League și chiar îmi doresc să joc în acest campionat” – Cătălin Cîrjan, în august 2019, după debutul la Arsenal U18
Cine este Cătălin Cîrjan
La vârsta de doar 10 ani, Cătălin Cîrjan debuta la Juniorul, în Liga 4, iar după doar trei ani făcea pasul în Liga 3, la Viitorul Domnești, echipă la care a fost împrumutat de la ACS Nataldi. Vergil Andronache, fostul antrenor al FCSB-ului, a fost cel care i-a acordat încredere și l-a promovat.
De alți trei ani a mai fost nevoie ca tânărul fotbalist să ajungă în curtea lui Arsenal. După o serie de trialuri și o accidentare peste care a trecut cu bine, acesta s-a stabilit în Anglia alături de familia sa.