Cătălin Cîrjan, în centrul atenției la Arsenal după polemicile din ultimele zile! Ce s-a întâmplat înaintea meciului de vineri | FOTO

Cătălin Cîrjan, tânărul jucător de la Arsenal, a ajuns inclusiv în atenția presei engleze după ultimele evenimente legate de prezența sa la loturile de juniori și tineret ale României.

Cătălin Cîrjan, în centrul atenției la Arsenal după polemicile din ultimele zile!

Se știe deja foarte bine că despre el s-a vorbit în ultima perioadă că a refuzat să se prezinte la ultima acțiune întreprinsă de echipa U20 a României, dezamăgit că în primă fază fusese inclus în lotul lărgit al naționalei U21, dar ulterior s-a renunțat la el. La scurt timp însă, el a infirmat această ipoteză.

După aceea, în urma unei reacții ferme oferite de selecționerul de la U20 Daniel Pancu, în exclusivitate pentru ProSport, dar și a altor polemici, situația lui Cătălin Cîrjan de la loturile naționale ale României a ajuns și în atenția presei din Anglia, el oferind un interviu amplu în acest sens.

Acum, după toate aceste evenimente, fotbalistul român a fost ales de cei care se ocupă de gestionarea paginilor lui Arsenal de pe rețelele de socializare pentru a promova următorul meci pe care echipa U21 a „tunarilor” îl va juca în campionat, în deplasare, contra celor de la Fulham, vineri, 7 aprilie.

Sursă foto: captură Instagram

Ce le-a spus juniorul lui Arsenal jurnaliștilor englezi despre situația sa de la loturile naționale

Cred că este o aberație faptul că mi s-a reproșat că nu am jucat pentru prima echipă a lui Arsenal. Sunt pe primul loc în cel mai bun campionat din lume. Crezi că este ușor să joci aici? Dacă nu le pot lua locul lui Odegaard, Saka sau Martinelli, asta nu înseamnă că nu pot fi convocat la naționala U21.

 

Sunt în program (n.r. – la prima echipă), mă antrenez, fac parte din lotul primei echipe. Am fost în lot pentru patru meciuri și cred că Arsenal vede ceva în mine dacă a ales să îmi prelungească contractul.

 

L-am certat pe domnul Săndoi (n.r. selecționerul de la U21) pentru că nu este corect să procedăm așa. Domnul Săndoi mi-a spus că se va consulta cu antrenorii mei și că vor lua o decizie. «Păstrăm legătura», acestea au fost ultimele sale cuvinte. Nu am mai ținut niciun contact, apoi am aflat că nu am fost inclus în lot.

 

Nu am primit nicio convocare de la naționala U20 la Arsenal. Nu am vorbit niciodată cu domnul Pancu în viața mea, de aceea am fost dezamăgit când am aflat de la Emil Săndoi că nu vrea să vin.

 

Per Mertesacker (n.r. – managerul Academiei Arsenal) mi-a spus că am procedat corect, că a trebuit să le spun că nu este potrivit pentru mine să merg la U20. Și mi-a spus că nu îi vine să creadă că este posibil un asemenea amatorism în comportamentul FRF”, a spus Cătălin Cîrjan pentru London World.

20 de ani are Cătălin Cîrjan

Publicat: 07 04. 2023, 00:05
Actualizat: 07 04. 2023, 00:10