Fostul jucător al Stelei a semnat contractul în condiții avantajoase pentru el. Imediat după ce a parafat angajamentul pe patru ani cu echipa italiană Catania, Nicolae Dică a declarat că numai după un an speră să evolueze la o altă formație. Acest lucru s-ar putea produce datorită mai multor condiții care au fost prevăzute în contract.
Deși a afirmat că numai jocul său bun poate să ducă la un alt transfer, surse din anturajul fotbalistului ne-au dezvăluit că „Dicanio” ar putea pleca fără pretenții financiare din partea clubului italian, în cazul în care echipa lui Walter Zenga va retrograda încă din primul an petrecut de el în Italia. Chestionat asupra condițiilor sale contractuale, Dică a refuzat să facă prea multe comentarii. „Pot să vă spun că am semnat doar pe patru ani, mai multe nu pot să vă declar”, s-a rezumat să afirme el. „Dicanio” ajunge azi în Italia ca să fie prezentat oficial
Altfel, azi, în jurul orei 10:30, Dică va pleca în Italia pentru a fi prezentat oficial ca noul fotbalist al Cataniei după ce va efectua în prealabil testele medicale. Atacantul ar urma să revină vineri în țară pentru a-și continua vacanța până la jumătatea lunii, când se reunește echipa lui Zenga.
2 milioane de euro a plătit Catania clubului Steaua în schimbul său
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER