Câți bani mai face Marica?

Miercuri e ziua Z pentru Marica. Internaționalul român a trecut
vizita medicală la Lokomotiv Moscova, s-a înțeles cu gruparea rusă,
însă cea care decide în cazul transferului său e Stuttgart. Cele
două cluburi au rămas în negocieri și au timp până pe 10 martie să
cadă la o înțelegere.

Anunțat în exclusivitate de ProSport, transferul lui Ciprian Marica
la Lokomotiv Moscova are mari șanse de reușită. Internaționalul
român a efectuat vineri vizita medicală la clubul „feroviar”, a
bătut palma cu rușii, însă mutarea sa depinde într-un procent
important de decizia Stuttgartului. Cele opt milioane date pe român
în vara anului 2007 cântăresc destul de mult, astfel că nemții
încearcă să limiteze la maximum pierderile făcute cu vârful român.
Mai ales că rușii încearcă să profite de situația tensionată dintre
Marica și Stuttgart pentru a-l transfera cât mai ieftin.

„Vrem cinci milioane, nu patru!

Fosta echipă a lui Cociș îl urmărește de mult timp de Marica. A și
făcut o primă ofertă, la mijlocul lunii februarie, respinsă de
șvabi. Au urmat alte discuții, negocieri prin telefon și aproape un
acord la trei milioane de euro. Aproape, pentru că, în timpul
negocierilor de sâmbătă, Stuttgart și-a mărit pretențiile, imediat
după succesul cu Schalke, 1-0, care i-a urcat pe șvabi peste linia
retrogradării! „Vrem cinci milioane”, i-au transmis șefii de la
Stuttgart reprezentantului de la Moscova, cu alt tonus după
victoria cu echipa lui Raul.

Negocierile s-au blocat, Marica s-a întors în Germania și abia
miercuri se va lua o decizie. Mâine e 8 martie, iar rușii și-au
bifat la „libere” și ziua de azi. Timp e până joi, când se închide
fereastra de mercato din Rusia. În cazul în care Stuttgart și
Lokomotiv nu cad la un acord, n-ar fi exclus ca Marica să mai
rămână, doar până în vară, la gruparea germană.

3,5 milioane de
euro
pe an e salariul pe care
Lokomotiv Moscova i l-a oferit lui Marica pentru patru
sezoane

Publicat: 07 03. 2011, 08:46
Actualizat: 07 03. 2011, 08:48