Goian e la un pas de Rangers. Presa scoțiană anunță că Palermo ar fi acceptat oferta protestanților (900.000 de euro) și că mai urmează doar ca fundașul român să se înțeleagă cu echipa din Glasgow. Afacerea e sabotată de Celtic, care-i oferă mai mulți bani lui Goe!
Fundașul român e dorit cu disperare de Ally McCoist la Rangers. Un antrenor care n-a avut parte de un debut cu dreptul, doar 1-1, sâmbătă, în prima etapă, cu Hearts, chiar pe „Ibrox”. Rezultatul, dar mai ales problemele arătate de defensiva „protestanților” l-au determinat să urgenteze realizarea transferului unui fundaș central. L-a vrut inițial pe ungurul Juhasz, dar Anderlecht a refuzat oferta lui Rangers (1,6 milioane de euro). Acum, prioritar e transferul lui Goian, presa scoțiană anunțând că, după o primă ofertă de 500.000 de euro, refuzată de Palermo, cele două cluburi s-au înțeles pentru o sumă aproape dublă. „Îl vreau pe Goian. Mai avem un loc pe lista pentru meciul cu Malmo (n.r. – de mâine) și sper să fie românul”, a anunțat McCoist. Transferul s-ar putea realiza în orele următoare, cu trei amendamente: Goian să se înțeleagă personal cu Rangers în privința salariului, gruparea din Glasgow să-i obțină un permis de muncă în regim de urgență și Celtic, care-i oferă mai mulți bani lui Goian, să se retragă din cursă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER