Ce clauză NEBUNĂ‚ vor să-i pună cei de la Kuban lui Dan Petrescu!** Contractul care-i lasă o singură portiță de ieșire
După cel mai reușit sezon din istoria lui Kuban Krasnodar, șefii clubului din Rusia i-au propus lui Dan Petrescu, cel care are meritul acestei performanțe, un contract prin care să-l țină cât mai mulți ani.
Oficialii lui Kuban au conștientizat că au o „comoară” în titlul și i-au oferit lui Dan Petrescu un contract pe șapte ani, cu o clauză specială. În eventualitatea în care l-ar semna, românul ar putea să plece gratis numai dacă un mare club din Anglia îi face vreo ofertă.
În rest, pentru celelalte doritoare, există o clauză de reziliere, care se ridică la câteva milioane de euro.
„Sunt foarte bine acum, toate cluburile mari din Rusia mă vor. Cei de la clubul la care sunt acum vor să-mi facă un contract pe șapte ani, dar în cazul în care am ofertă de la un club mare din Anglia, mai ales de la Chelsea, îmi dau voie să plec imediat”, a declarat Dan Petrescu pentru Reuters.