Denis Drăguș, fotbalistul plecat în august 2019 de la Viitorul la Standard Liege, urmează să joace în Serie A pentru Crotone.
Din informațiile ProSport, vârful de 21 de ani se află deja în Italia, iar zilele următoare va semna un contract până la finalul sezonului cu Crotone. Italienii îl vor lua pe român sub formă de împrumut.
Sursele ProSport susțin că Denis Drăguș va avea un salariu lunar de 15.000 de euro la Crotone, echipă antrenată de Giovanni Stroppa (52 de ani), fost mijlocaș la Milan, Lazio și Genoa.
Denis Drăguș a fost transferat în vara anului trecut de Standard Liege, de la Viitorul, pentru 2.000.000 de euro, dar nu a reușit să se impună în formația belgiană.
Fotbalistul plecat de la Viitorul lui Gică Hagi n-a strâns decât 5 minute în două meciuri pentru Standard Liege în prima ligă belgiană.
Deși Drăguș a fost lăudat de jurnaliștii belgieni, care au descoperit la român „calitatea tehnică, polivalența, capacitatea de finalizator”, dar și „individualismul și erorile tinereții”, antrenorul lui Standard Liege, Philippe Montanier, n-a fost de aceeași părere și a decis să nu se bazeze pe român în actualul sezon.
Crotone e proaspăt promovată în Serie A, după ce în sezonul trecut a terminat pe locul doi în eșalonul secund, după Benevento.
„Având în vedere și faptul că sunt un jucător tânăr, am avut și nevoie de puțină adaptare, dar eu încerc în fiecare zi să învăț din ce în ce mai mult, să mă pregătesc din ce în ce mai bine și să ajung să fiu la un nivel pentru sezonul ce urmează. Sunt sigur că va urma o perioadă mult mai bună pentru mine. În sezonul următor, eu zic că voi juca mai mult” – Denis Drăguș, pentru ProSport, în luna mai
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER