Ce veste pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de antrenorul Fiorentinei: fiul „Regelui” așteaptă asta încă de la transferul în Italia

Meciurile foarte bune reușite la Fiorentina Primavera l-au adus pe Ianis Hagi în atenția lui Paulo Sousa, antrenorul formației mari a toscanilor. Portughezul a lăsat să se înțeleagă, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Torino, că fiul lui Gică Hagi are șanse destul de mari să debuteze curând în Serie A, fiind văzut drept alternativa perfectă pentru Josip Ilicic.

Întrebat de jurnaliștii italieni dacă Mauro Zarate reprezintă alternativa pentru Ilicic, antrenorul portughez a ținut să-l laude pe Ianis Hagi și să anunțe că puștiul de 17 ani e mai potrivit pentru postul ocupat în prima echipă de mijlocașul sloven: „Zarate alternativă la Ilicici? Nu numai, viitorul pe acel post îl avem asigurat și este Ianis, care are calități extraordinare. Josip a crescut mult ca nivel fizic, dar este subevaluat. Nu este în top la finalizare, dar face o treabă foarte bună. Ianis mi se pare mai potrivit pentru această poziție și sper să-l folosesc cât mai curând pentru a spori concurența. Ianis cunoaște foarte bine jocul, e unul dintre cei mai buni în acest sens”, a spus Sousa.

În ultimul timp, evoluțiile lui Ianis Hagi la echipa a doua a Fiorentinei s-au îmbunătățit, mijlocașul român reușind să înscrie două goluri, performanță care i-a adus convocarea la echipa mare pentru meciurile din Serie A.

Publicat: 01 10. 2016, 18:36
Actualizat: 01 10. 2016, 18:39