Gabi Torje împlinește astăzi 22 de ani, iar presa din Italia îi dă cea mai tare veste. Arsene Wenger chiar e interesat de transferul micuțului mijlocaș român, iar francezul și-a pus deja echipa de scouteri să strângă detalii despre „Messi de România”. Acesta a fost urmărit în Serie A și la meciurile de la naționala Româiei, iar lucrurile se vor intensifica în perioada imediat următoare. E de așteptat ca negocierile să demareze în iarnă, dar pentru asta Torje trebuie să evolueze la Udinese, pentru ca oamenii trimiși de Arsenal să se poată convinge de valoarea sa. În ultimele partide din Serie A, Torje a fost doar rezervă, însă în ultimul meci a intrat pe teren și a impresionat, fiind declarat omul meciului, în ciuda înfrângerii din fața Parmei.
Torje ar putea fi titular cu AS Roma și are o bună șansă să impresioneze, în fața unei echipe cu nume.
Începutul slab de sezon al lui Arsenal l-a pus pe gânduri pe Arsene Wenger. Antrenorul este decis să investească puternic în mercato-ul din ianuarie pentru a întări echipa, slabită după ce în vară au plecat de pe Emirates Clichy, Fabregas și Nasri.
În presă au apărut deja zvonuri privind transferul a trei dintre cei mai valoroși jucători germani: Mario Goetze și Kevin Grosskreutz de la Borussia Dortmund și Marco Reus de la Borussia Mönchengladbach.
350 de mii de euro pe sezon este salariul lui Torje la Udinese, „Piticul” putând ajunge, în funcție de performanțe, până la 500.000 de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER