Cea mai bună săptămână de când e în Italia! Ianis Hagi a ajutat din nou Fiorentina Primavera în meciul cu Vicenza

La trei zile după ce a înscris superb în poarta lui Juventus, Ianis Hagi a avut o nouă evoluție bună la Fiorentina Primavera.

Chiar dacă portughezul Paulo Sousa a anunțat că puștiul român se numără printre soluțiile pentru echipa mare a Fiorentinei, Ianis Hagi întârzie să facă pasul spre Serie A. Până atunci, însă, fiul „Regelui” continuă să impresioneze în tricoul Fiorentinei Primavera.

Sâmbătă, echipa de tineret a toscanilor a jucat cu Vicenza și a câștigat cu 4-0, iar Ianis nu a stat degeaba. Titular a doua oară în trei zile, mijlocașul ofensiv român a pasat decisiv la două dintre cele patru reușite ale colegilor săi. Mai întâi a bătut perfect lovitura liberă din care Sottil a deschis scorul, apoi a executat la fel de bine, în minutul 39, cornerul în urma căruia Diakhate a mărit avantajul echipei sale.

În partea a doua, Sottil a reușit dubla, iar fundașul Diks a închis tabela la 4-0.

Ianis completează, astfel, cea mai bună săptămână de la transferul în Italia, trecându-și în cont, în doar trei zile, un gol cu Juventus (VIDEO AICI) și două assist-uri.

Publicat: 03 12. 2016, 21:07
Actualizat: 03 12. 2016, 21:51