Cea mai bună săptămână din cariera lui Keșeru! VIDEO | Atacantul uitat pentru meciul cu Polonia a reușit un hat-trick de senzație pentru Ludogoreț și a ajuns la șapte goluri în șapte zile

Update: Atacantul român a reușit al treilea gol în partida împotriva celor de la Dunav Ruse și a devenit, în acest moment, golgheterul Ligii Bulgariei. Keșeru a marcat în minutul 74 și și-a readus echipa în avantaj. 

CLICK AICI PENTRU A VEDEA AL TREILEA GOL AL LUI KEȘERU


Claudiu Keșeru înscrie la foc automat, în Bulgaria, în atacul lui Ludogoreț, unde a ajuns la trei „duble” consecutive, ultima în meciul care se dispută în aceste momente, împotriva lui Dunav Ruse.

La primul gol al atacantului român, Dyakov a insistat la o minge la care fundașul gazdelor avea prim planul, i-a furat-o și a pasat ideal pentru Keșeru, care a marcat din interiorul careului mic, în minutul 15.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA PRIMUL GOL

Al doilea gol al lui Keșeru a căzut 15 minute mai târziu, la un corner la care i-a luat fața portarului advers și a marcat cu capul, în poarta goală.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA A DOUA REUȘITĂ‚

Keșeru a ajuns la șase goluri, în șase zile, după alte două „duble”, marcate cu Montana și Lokomotiv Gorna.

Românul a ajuns la 10 goluri marcat, în 18 meciuri, în acest sezon, dar cifrele lui Keșeru nu l-au convins și pe Christoph Daum, care nu l-a convocat pentru meciul împotriva Poloniei. În detrimentul lui, au fost preferați: Grozav, Stancu, Rotariu, Alibec, Ivan și Andone. 

Publicat: 28 10. 2016, 21:40
Actualizat: 28 10. 2016, 21:41