Cei de la „The Guardian” i-au dat lui Panti o veste extrem de proastă!** Ce au scris ziariștii englezi

Speranțele lui Costel Pantilimon la debutul în Premier League, chiar din prima etapă, încep să se stingă. Joe Hart era incert pentru partida cu Southampton, situație în care portarul român i-ar fi luat locul între buturi, însă ziariștii britanici anunță că Mancini este gata să riște.

Roberto Mancini le-a dat însă ordin medicilor echipei să-l recupereze pe Joe Hart cât mai rapid, în condițiile în care evoluția lui Pantilimon în Supercupa cu Chelsea a lăsat loc de multe critici. Fostul portar al lui Poli Timișoara a greșit atunci la golul doi marcat de londonezi, însă nici în restul partidei n-a oferit prea multă siguranță.

În avancronica partidei Manchester City – Southampton, jurnaliștii de la „The Guardian” îl dau titular pe Joe Hart, semn că Mancini riscă și-l aruncă în luptă pe internaționalul englez, chiar dacă acesta n-a mai apărat de ceva vreme.

Sursa: The Guardian

Publicat: 17 08. 2012, 20:59
Actualizat: 18 08. 2012, 00:34