Cristi Chivu (43 de ani) se află pe lista a trei formații italiene pentru a le prelua băncile tehnice, după ce a anunțat că nu va continua la Inter.
Fostul câștigător al Ligii Campionilor s-a despărțit de formația Primavera a echipei la care a atins cele mai mari performanțe în timpul carierei de jucător, Inter Milano.
După șase ani petrecuți la formația Primavera a celor de la Inter Milano, Cristi Chivu a pus capăt acestei aventuri din cariera sa de tehnician. Totuși, deși de abia s-a despărțit de formația de pe San Siro, ofertele au început să curgă pentru fotbalistul român, care poate face pasul către nivelul de seniori.
Prima ofertă care i-a apărut lui Cristi Chivu a fost de la Pescara, formație din Serie C, însă tehnicianul român este dorit și de Cagliari. Cea din urmă formație a reușit să se salveze de la retrogradare, însă a rămas fără antrenor, după ce Claudio Ranieri a decis să se retragă din fotbal. Ultima ofertă care i-a apărut este de la Modena, echipă care a încheiat pe locul 10 acest sezon de Serie B, potrivit tuttopescaracalcio.
Modena a semnat în luna aprilie cu Pierpaolo Bisoli, însă clubul nu îl consideră potrivit pentru a îndeplini obiectivul pe care clubul l-a impus în sezonul viitor, mai precis implicarea în lupta pentru promovarea în Serie A.
La începutul acestei săptămâni, Cristi Chivu a anunțat că se va despărți de Inter Milano, club alături de care a atins cele mai mari performanțe din cariera de jucător și al cărei antrenor la echipa Primavera era. La sfârșitul meciului disputat împotriva celor de la Sassuolo U19, câștigat cu scorul de 3 la 1, tehnicianul român a făcut public faptul că angajamentul său cu „nerrazzuri” se încheie.
Contractul fostului fundaș ajunge expiră pe data de 30 iunie 2024, iar acesta nu va fi prelungit. Cristi Chivu dorește să ia o scurtă pauză, după cei șase ani petrecuți pe banca juniorilor formației de pe San Siro.
„Cu meciul ăsta s-a încheiat aventura mea la grupele de juniori de la Inter. Le mulțumesc tuturor, au fost șase ani fantastici. O perioadă în care am lucrat cu inima. Viitorul? Nu știu. Acum am nevoie de câteva zile de vacanță”, a declarat Cristi Chivu, după duelul Inter Milano U19 – Sassuolo U19 1-3”, a spus Cristi Chivu, citat de jurnalistul italian Pasquale Guarro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER