Cernat refuză România

După ce și-a încheiat conturile cu Dinamo Kiev, mijlocașul Florin Cernat a intrat în vacanță. Aflat la Galați pentru câteva ore, Cernat a spus că nu va accepta nicio ofertă din Liga I și speră ca Urziceniul să devină campioană.

Ți-ai încheiat contracul cu Dinamo Kiev. Ce faci în continuare?
Nu mai vreau să merg în Ucraina, deși am trăit momente foarte frumoase acolo. Am luat iarăși titlul, deși avut un adversar extraordinar, pe Șahtior Donețk, care a cucerit Cupa UEFA, dar vreau altceva.

Și unde te duci?
Sunt obosit psihic și trebuie să mă relaxez, așa că plec într-o vacanță de trei săptămâni. Voi pleca în Italia și Grecia și abia apoi voi lua o decizie cu privire la viitoarea mea echipă.

Este vorba despre euro, dolari sau petrodolari?
E vorba de toate. Este posibil orice, chiar să joc și la arabi. Încă nu-i nimic sigur, voi lua o decizie alături de impresarii mei.

Din România nu te-a căutat nimeni?

Sunt niște oferte și din România, dar nu vreau să mă întorc acum în țară. Peste câțiva ani voi reveni și voi juca numai la Oțelul. Am mai declarat acest lucru.

Nu te-ar tenta să revii la Dinamo?
Care Dinamo, că eu tocmai am plecat de la un Dinamo? Nu m-a contactat nimeni și nu se pune problema să revin în „Ștefan cel Mare”.

“Urziceniul să ia titlul!”


Nu vei alege campionatul intern nici în condițiile unei oferte foarte bune?

O ofertă foarte bună din România n-are cum să vină pe adresa mea. Am urmărit cu atenție campionatul intern, știu bine cu ce se mănâncă, și în afară de scandaluri și certuri n-are cum să ofere ceva mai bun! Liga I e plină de scandaluri!

Nici la echipa nașului tău, Meme Stoica, n-ai juca?

Am discutat cu el de „n” ori, dar nu se poate să merg la Urziceni. Nu sunt banii necesari, altfel n-ar fi nicio problemă, doar este nașul, cel care m-a și crescut la Galați. Și el a recunoscut că nu mă poate aduce la Unirea. Toată lumea știe că la Urziceni sunt contracte mici, dar are un lot foarte bun, care pune mari probleme în Liga I.

Cine crezi că ia campionatul?

Sper să-l ia Unirea, îmi doresc foarte mult. În iarnă am zis că Dinamo va lua titlul, mi se părea o echipă mai puternică atunci. Acum, însă, Urziceniul a crescut foarte mult și a demonstrat și în meciul direct că este mai bună.

“Mă gândesc la echipa națională”

Florin Cernat se bucură de numirea lui Răzvan Lucescu la cârma echipei României și speră să reintre cât de curând în circuitul naționalei. “Mă gândesc în continuare la națională. Orice jucător vrea să joacă la echipa țării sale. Eu mai întâi trebuie să-mi găsesc o nouă echipă, iar apoi sunt sigur că vor veni și convocările”, spus Cernat.

61 de meciuri are în Liga I Florin Cernat pentru Oțelul Galați și Dinamo

2 goluri a marcat Cernat pentru echipa națională în cele 14 jocuri în care a fost convocat
 

Publicat: 29 05. 2009, 09:55
Actualizat: 29 05. 2009, 09:56