Chelsea e cu ochii pe Super Dan!** Petrescu, chemat ‘la interviu’ în Londra: „După Steaua, Chelsea va fi mereu în inima mea!”

Primul jucător străin din istoria lui Chelsea care a depășit
bariera celor 200 de meciuri în tricoul albastru al londonezilor,
Dan Petrescu, este în continuare extrem de iubit de fanii de pe
Stamford Bridge și e considerat o legendă a clubului.

„Super Dan Petrescu” e vedeta ultimului interviu realizat de
Chelsea TV, iar fostul fundaș trece în revistă anii petrecuți în
Londra. Englezii notează că Petrescu, „unul din cei mai
inteligenți jucători cu balonul la picior văzuți vreodată pe
Stamford Bridge
„, a reușit să o ducă pe Kuban până pe
locul trei în campionatul Rusiei.

Eram primul care venea la antrenamente și ultimul care
pleca acasă. Am avut antrenori extraordinari aici, ăsta a fost
norocul meu. Antrenori europeni, care voiau să joace fotbal, nu să
arunce balonul în careu. Asta a fost șansa mea, aveau un stil pe
placul meu. Nu am fost accidentat și am jucat mereu.

Chelsea a reprezentat vârful carierei pentru mine. M-am născut în
România, m-am născut la Steaua și iubesc acest club, dar după asta,
Chelsea e clubul din inima mea„, a declarat Petrescu
pentru Chelsea TV.

VEZI AICI PASAJE DIN INTERVIUL CE VA FI
DIFUZAT PE CHELSEA TV

Publicat: 15 06. 2011, 17:49
Actualizat: 15 06. 2011, 17:52