Vlad Chiricheș a fost pentru prima dată titular în Premier League, în deplasarea de pe terenul lui Aston Villa câștigat cu 2-0
Fostul jucător al Stelei a jucat sigur, dar nici n-a impresionat foarte mult. Cel puțin așa spun cifrele. Apăsat la începutul meciului de încărcătura primului său meci în Premier League, Chiricheș a început destul de timid. Internaționalul român a căpătat însă încredere și jocul său a crescut odată cu trecerea timpului.
La finalul partidei, prestația sa a primit nota 6.9 pe whoscored.com, printre cele mai mici de pe teren. Doar Sigurdsson – 6.5 și Holtby – 6.8 au primit note mai mici. Chiricheș a avut un tackling și 4 intercepții, față de 11 reușite de Michale Dawson, colegul său din centrul apărării.
Românul a expediat 66 de pase, cele mai multe de pe teren, însă „țintele” sale favorite au fost colegii din defensivă. Rata de succes a paselor a fost de 85%, printre cele mai mari de pe teren. Chiricheș a avut și 18 pase lungi, dintre care 15 și-au atins ținta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER