Antrenorul echipei Tottenham Mauricio Pochettino s-a declarat „dezamăgit”, „supărat” și „frustrat” după ce Vlad Chiricheș a greșit în minutul 88 al meciului cu Beșiktaș și a comis un henț în careu, iar formația turcă a marcat din penalti și a remizat, 1-1, în etapa a II-a a Grupei C a Ligii Europa.
„În fotbal, poți oricând să faci o greșeală. A fost o acțiune ghinionistă, o acțiune dificilă. A făcut o greșeală după alta, dar trebuie să acceptăm pentru că acesta este fotbalul. Sunt foarte dezamăgit, sunt supărat, sunt frustrat și cum vreți să-i mai spun, dar este 1-1 la sfârșit. Am cedat în ultimul moment, ceea ce este foarte dezamăgitor și poate frustrant. Este greu să accept asta”, a spus tehnicianul argentinian, potrivit Sky Sports.
În minutul 88 al meciului de joi, de pe White Hart Lane, Chiricheș a luftat încercând să degajeze un balon trimis spre careulul gazdelor. Mingea a ajuns la Pektemek, iar Chiricheș a încercat să-l deposedeze lovind balonul cu mâna, în interiorul careului. Penaltiul a fost transformat de Demba Ba, care a stabilit scorul final, 1-1, după ce gazele marcaseră prin Kane în minutul 27.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER