Chiricheș e din nou titular în Premier League. Românul, față în față cu unul dintre cei mai buni atacanți din Anglia: „L-am văzut, e în formă”

OFICIAL: Pochettino mizează pe Vlad Chiricheș încă din start. Iată echipele pe care cei doi antrenori le vor trimite în teren:

Tottenham

Vorm – Dier, Chiriches, Fazio, Rose – Bentaleb, Mason – Townsend, Eriksen, Chadli – Kane

Aston Villa

Guzan – Bacuna, Vlaar, Clark, Richardson – Cleverley, Delph (c), Sanchez, Grealish – Agbonlahor, Benteke


Titular etapa trecută după 98 de zile, în meciul pe care Tottenham l-a terminat la egalitate pe terenul lui Burnley, scor 0-0, Vlad Chiricheș are șanse mari să joace din primul minut și în partida din weekend, pe care echipa sa o va juca pe teren propriu împotriva lui Aston Villa.

Înaintea meciului, fostul fundaș al Stelei a vorbit pentru site-ul official al echipei antrenate de Mauricio Pochettino despre forma extraordinară pe care o traversează belgianul Christian Benteke, pe care-l va avea adversar direct în meciul de pe White Hart Lane, cel care a marcat de patru ori în ultimele două runde, despre meciul de runda trecută cu Burnley, dar și despre obiectivele formației pentru finalul sezonului.

„L-am văzut pe Benteke, este într-o formă foarte bună. Cred că vom avea un meci dificil sâmbătă, pentru că Aston Villa se luptă pentru evitarea retrogradării și ne vor face viața grea, dar sper că vom face un meci bun pe care îl vom câștiga. A fost dezamăgitor că nu am câștigat la Burnley, dar a fost un joc foarte greu. Sperăm că vom fi la cel mai înalt nivel în ultimele șapte etape și vom putea avea un final bun de sezon”, a declarat fundașul echipei naționale pentru site-ul oficial al lui Tottenham, tottenhamhotspur.com.
 

  • După 31 de etape, Tottenham, pentru care Chiricheș a adunat șapte meciuri în acest sezon de Premier League, se află pe locul 6, la egalitate cu Liverpool, cu 54 de puncte, șapte mai puține decât Manchester City, ocupanta locului al patrulea, ultimul care asigură accederea în preliminariile Ligii Campionilor.
Publicat: 11 04. 2015, 16:52
Actualizat: 11 04. 2015, 19:08