Vlad Chiricheș recunoaște că nu trece prin cele mai bune momente ale carierei sale, dar spune că nu este refăcut 100% din punct de vedere fizic
Fundașul român a fost integralist în partida de Europa League, contra lui Besiktas. La scorul de 1-0 pentru echipa sa, Chiricheș a făcut un henț în careu, în ultimul minut al partidei, iar Demba Ba a transformat lovitura de pedeapsă. Greșeala din final nu a fost singura pe care românul a făcut în meciul din Europa League. La final, Mauricio Pochettino a criticat jocul lui Chiricheș, dar a admis că astfel de momente se întâmplă în jocul de fotbal.
În urma acestui meci, Vlad Chiricheș a acceptat să vorbească despre problemele sale, dar și despre evoluția mai puțin reușită. „Știu că nu joc foarte bine în ultima perioadă, dar vă asigur că dau tot ce pot și muncesc foarte mult. Încă nu sunt 100% apt din punct de vedere fizic. Sper ca fanii să uite greșelile mele la următorul joc bun pe care îl voi face. Mă cunosc destul de bine și știu ce pot oferi. În acest moment muncesc ca un nebun să ofer acele lucruri„, a spus fundașul român pentru digisport.
4 meciuri a jucat Chiricheș pentru Tottenham în acest sezon, două în campionat și două în Europa League
E convocat pentru meciurile cu Ungaria și Finlanda
Chiar dacă nu trece prin cea mai bună perioadă la echipa de club, Vlad Chiricheș se află pe lista stranierilor convocați de Victor Pițurcă pentru meciurile cu Ungaria și Finlanda. Fundașul a fost titular și la meciul din Grecia, câștigat de „tricolori” cu 1-0, prin golul reușit de Marica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER