Viitorul lui Vlad Chiricheș (26 de ani) pare că nu se mai intersectează cu cel al lui Napoli, echipa la care românul nu a reușit să se impună în primul sezon de la transferul de la Tottenham.
Rămas de multe ori pe banca de rezerve într-un sezon în care axul central al echipei lui Maurizio Sarri a fost asigurat de Raul Albiol și Kalidou Koulibaly, fundașul central al naționalei a mai primit o veste proastă: Napoli a anunțat transferul lui Lorenzo Tonelli, fundașul lui Empoli, în schimbul a 11,5 milioane de euro, patronul De Laurentis anunțând că italianul va semna luni contractul cu formația din sudul Italiei.
În acest context, presa din Italia s-a întrebat care ar putea fi viitorul lui Chiricheș, în condițiile în care Napoli a mai adus un fundaș central. Jurnaliștii italieni spun că viitorul românului pe San Paolo e incert, iar fostul apărător al Stelei e gata pentru o nouă provocare: „Vrea să plece la o echipă unde să joace constant”, scrie presa italiană, care e sigură că Tonelli îi va lua locul lui Chiricheș.
Pentru că nu mai e dispus la încă un sezon în care să prindă foarte rar primul 11 al napoletanilor, Chiricheș e tentat să-și găsească o echipă la care să joace constant, dar ofertele pe numele românului întârzie să apară.
Doar 8 meciuri a prins Chiricheș în acest sezon pentru Napoli
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER