Chivu a avut o prestație echilibrată:** „A ținut totul sub control”
Agenția Datasport scrie că fundașul român Cristian Chivu a avut
o prestație echilibrată în meciul câștigat de Inter Milano, scor
5-2, cu Genoa, în etapa a XXVIII-a a campionatului Italiei, în care
românul a fost integralist.
„Prestație echilibrată a românului. În prima repriză a
suferit puțin la incursiunile lui Palacio, însă după pauză
lucrurile s-au schimbat”, a scris Datasport, care l-a
notat pe Chivu cu 6.
Nota 6,5 a primit-o Chivu de la tuttomercatoweb.com, care a
scris că românul a avut o evoluție fără greșeli.
Site-ul calciomercato.com l-a notat pe Chivu cu 6 și a apreciat
că acesta a avut unele dificultăți. Aceeași notă a primit-o Chivu
și de la site-ul intermania.it: „Uneori uitat, dar oricum
util. A ținut totul sub control”.
În schimb, direttanews.it a apreciat că fundașul român nu a
reușit deloc să fie „în meci” și l-a notat cu 5,5.
Inter Milano a învins, duminică, pe teren propriu, scor 5-2, pe
Genoa, într-un meci în care Chivu a fost integralist.