AC Milan s-a impus aseară cu un neverosimil 3-0 în fața echipei Inter Milano, iar Cristian Chivu a avut un aport decisiv la acest scor.
Căpitanul naționalei României a fost eliminat aseară, la scorul de 1-0, după un fault în poziție de ultim apărător la Pato (minutul 54). După nici zece minute același Pato a marcat golul doi al gazdelor.
„Un moment-cheie al meciului a fost eliminarea lui Chivu după faultul din spate la Pato în calitate de ultim apărător”, scrie pe site-ul oficial al Interului.
Jucătorii și antrenorul Leonardo au ținut și ei să precizeze că eliminarea românului a contat decisiv în desfășurarea meciului.
„Meciul a fost condiționat de golul din primul minut. Ne-a stricat tactica. Dacă fructificam măcar o șansă din cele două avute la finalul primei reprize, am fi ieșit pe teren după pauză cu altă atitudine. Dar apoi a venit și eliminarea, care a făcut totul și mai dificil”, a spus Leonardo la finalul meciului.
„Am avut câteva șanse să egalăm, mai ales în prima repriză. AC Milan s-a apărat bine în repriza a doua și după ce a fost eliminat Chivu lucrurile s-au complicat. Au ținut bine de minge, și-au păstrat avantajul și de aceea nu am putut marca”, a precizat și Javier Zanetti.
AC Milan s-a impus aseară cu scorul de 3-0 în fața Interului, golurile fiind marcate de Pato (1′, 62′) și Cassano (89′). În urma acestui rezultat, AC Milan (locul 1) s-a distanțat la cinci puncte de Inter (locul 2) în clasamentul Serie A. Dar echipa lui Chivu poate fi depășită de Napoli, care are un meci în minus și e la un singur punct în spatele interiștilor.
Sursa foto: Corriere dello Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER