Chivu ar putea pleca de la Inter! Transferul românului depinde de decizia UEFA
După 10 ani petrecuți în Italia, Cristian Chivu ar putea ajunge în Turcia. Fundașul român nu este pe placul noului antrenor al lui Inter, Walter Mazzari, și ar va avea o ședință cu oficialii clubului în legătură cu viitorul său.
Presa din Turcia anunță că românul este pe lista lui Fenerbahce. Transferul său depinde, foarte probabil, de decizia pe care UEFA o va lua în legătură cu prezența lui Fener în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Decizia forului continental ar trebui să vină în mai puțin de 24 de ore, înaintea tragerii la sorți pentru tururile preliminare ale Ligii.Dacă decizia va fi una favorabilă, turcii îi vor oferi lui Chivu același salariu ca în Italia, aproximativ 2 milioane de euro pe sezon.
Conform declarațiilor impresarului lui Chivu, sezonul 2013-2014 va fi ultimul din cariera românului.
Un alt jucător aflat pe lista lui Fenerbahce este Ömer Toprak, fundașul lui Bayer 04 Leverkusen.
Chivu a evoluat 14 ani în străinătate, la Ajax Amsterdam (1999-2003), AS Roma (2003-2007) și Inter Milano (2007-2013), reușind să câștige cu fiecare cel puțin un trofeu: un titlu, o Cupă a Olandei și o Supercupă cu Ajax, o Cupă a Italiei cu Roma, trei titluri, două Cupe ale Italiei, două Supercupe, Liga Campionilor și Campionatul Mondial al Cluburilor cu Inter.