Chivu, cel mai bun de pe teren în Udinese – Inter!

Absent în „dubla” cu Serbia și Austria, Chivu a avut ieri o evoluție excelentă în succesul cu Udinese, scor 1-0.

După ce în ultima lună nu a bifat, din cauza problemelor la aductori, decât 45 de minute pe teren, în partida cu Fiorentina, atunci când a forțat pentru a juca, Chivu a fost titularizat aseară de Jose Mourinho ca fundaș central. La două minute după primul fluier, Cristi a impulsionat primul atac al echipei sale, pornind o acțiune din propriul careu. Apoi, peste alte câteva minute, s-a întors „la bază” și a făcut perfect pasul la ofsaid la prima fază de atac a gazdelor.  Emoțiile ne-au cuprins după 60 de minute de joc, atunci când fundașul român a cerut îngrijiri medicale la piciorul stâng, în zona unde avusese probleme. A revenit însă pe teren și a terminat partida.

„Mi-au plăcut enorm Cordoba și Chivu, care au făcut o treabă excelentă în fața lui Quagliarella“, a declarat, cu zâmbetul pe buze, Mourinho. „Nu e un sezon ușor pentru mine, așa că trăiesc clipa, savurez orice moment la echipă“, a spus Chivu, desemnat omul meciului de Sky Sports.

Portugalia> „Săpun“, gata de ligă

„Sunt pregătit pentru jocul de marți cu Manchester United“, a declarat Cristian Săpunaru. Fundașul dreapta al lui Porto a fost sărbătorit ieri de coechipieri la împlinirea a celor 25 de ani.

Ucraina> Adio titlu pentru „luce“

Șahtior Donețk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a pierdut cu 1-0 meciul de la Zaporojie, distanța dintre „mineri“ și liderul Dinamo Kiev mărindu-se la 15 puncte.

Anglia> Diavoli de top

Meci de infarct pe „Old Trafford“, oaspeții de la Villa conducând cu 2-1 și făcându-le jocul, pe moment, celor de la FC Liverpool, fostul lider.

Fără Vidic, suspendat, „diavolii“ lui Ferguson au contat pe inspirația lui Ronaldo (foto, în roșu), autorul unei „duble“. Forcingul disperat al gazdelor a avut rezultate în prelungiri: italianul anonim Macheda, un puști de numai 17 ani aruncat în luptă de mereu inspiratul Sir Alex, a marcat un supergol pentru 3-2, astfel că Manchester United revine pe primul loc, având un punct în plus față de „cormorani“, dar și un joc mai puțin disputat.

Spania> Eto’o, spre „Gheata de Aur“

Atacantul camerunez Samuel Eto’o (foto) a urcat până pe locul patru în topul celor mai buni marcatori din istoria Barcelonei, cu 124 de reușite, ultima în victoria de sâmbătă de la Valladolid, scor 1-0.

Eto’o este depășit doar de Cesar Rodriguez (235), de Kubala (196) și de mult mai cunoscutul Rivaldo (130), unul dintre brazilienii celebri care au călcat pe „Camp Nou“. De altfel, camerunezul a înscris de 26 de ori în primele 29 de etape ale campionatului spaniol, performanță care nu s-a mai văzut la catalani de pe vremea lui Johann Cruyff (antrenor) și a pomenitului Romario, în sezonul 1993-1994. Mai mult, Eto’o conduce detașat în clasamentul „Ghetei de Aur“, trofeu care îl va încununa la finalul sezonului pe cel mai prolific marcator din Europa. Și când ne gândim că era la un pas de a părăsi Barcelona vara trecută… Lucru care s-ar putea întâmpla totuși în viitorul apropiat, contractul camerunezului expirând în iunie 2010. Temă de gândire pentru oficialii catalani!

Publicat: 05 04. 2009, 22:58
Actualizat: 06 04. 2009, 10:11