Site-ul calciomercato.it a scris că rămâne un mister de ce joacă fundașul Cristian Chivu, iar Santon este doar rezervă, după prestația mai slabă a internaționalului român în partida pe care echipa Internazionale Milano a pierdut-o, duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formația Udinese.
Sursa citată i-a acordat nota 5,5 lui Chivu, la fel ca și cotidianul Il Sussidiario și agenția Datasport. „Rămâne un mister de ce joacă Chivu și Santon este rezervă. Isla a atacat puțin, dar atunci când a făcut-o l-a pus în dificultate pe român”, a scris calciomercato.it.
„Chivu a început bine meciul, dar apoi a suferit la accelerările lui Isla”, a notat Il Sussidiario.
„Românul a urcat puțin în banda stângă, iar Sanchez a fost ca un spin pentru el. A ieșit accidentat”, a scris Datasport.
Formația Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu în teren până în minutul 90+1, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1, de echipa Udinese, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei. Chivu a fost sancționat cu un cartonaș galben în minutul 71 și a ieșit în minutul 90+1, accidentat, fiind înlocuit cu Santon.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER