Chivu, eroul lui Inter:** „Am avut emoții la penalty-uri! Știam că fanii lui Napoli sunt fanatici”
Fundașul Cristian Chivu a declarat, miercuri, pentru postul
Inter Channel, că este extrem de fericit pentru calificarea echipei
Internazionale Milano în semifinalele Cupei Italiei, după ce el a
transformat penaltiul decisiv în partida cu formația SSC Napoli,
scor 5-4 la loviturile de departajare.
„Dacă am mai dat gol din penalti? Da, la Ajax băteam
mereu penaltiuri și am înscris odată și pentru Roma, chiar în
poarta lui De Sanctis. Nu a fost nici primul și nici ultimul
penalti pe care îl voi executa. Sunt extrem de fericit pentru
calificare. E normal să ai emoții la penaltiuri pe un stadion cum
este cel din Napoli, plin cu suporteri fanatici. Ceea ce rămâne
este victoria Interului și asta e tot ce contează”, a spus
Chivu.
Site-ul we-news.com i-a acordat nota 7 internaționalului român.
„Partidă excelentă pentru Chivu, care a anticipat și a
ordonat defensiva”, a scris sursa citată.
Site-ul calciomercato.it l-a notat cu 6,5 pe român. „S-a
apărat și a atacat cu aceeași intensitate și l-a pus de multe ori
în dificultate pe Maggio”, a scris calciomercato.it.
Site-ul quotidiano.net i-a acordat nota 5,5 lui Chivu.
„Românul a faultat mult și a ajutat prea puțin ofensiva.
Are meritul de a nu fi ratat penaltiul decisiv”, a scris
sursa citată.
Fundașul Cristian Chivu a transformat penaltiul decisiv în
meciul câștigat de Internazionale Milano, miercuri, în deplasare,
cu scorul de 5-4 (0-0) în urma loviturilor de departajare, în fața
echipei SSC Napoli, în sferturile de finală ale Cupei Italiei.
Chivu, care a fost integralist la Inter, a executat ultima lovitură
de departajare a partidei, după ce coechipierii săi Eto’o,
Cambiasso, Pandev și Thiago Motta au reușit, de asemenea, să
înscrie la penaltiuri. Pentru Napoli au înscris la loviturile de
departajare Cavani, Hamsik, Zuniga și Yebda, iar Lavezzi a
ratat.