Jucătorul Cristian Chivu va trece pe postul de fundaș central la meciul cu Sampdoria, din etapa a XXVII-a a campionatului italian Serie A, urmând să facă pereche în centrul apărării cu brazilianul Lucio, informează presa din Peninsulă.
Chivu a fost folosit la Inter pe postul de fundaș stânga, dar indisponibilitățile lui Samuel și Cordoba, precum și recenta accidentare a lui Ranocchia, care îl va ține pe tânărul italian peste zece zile departe de gazon, îl obligă pe antrenorul Leonardo să-l treacă pe român în centrul apărării.
Locul lui Chivu în partea stângă a apărării lui Inter va fi luat de japonezul Nagatomo.
Această schimbare a fost efectuată și la meciul cu Bayern Munchen, scor 0-1, din manșa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, după ce Ranocchia a trebuit să fie înlocuit în urma unei ciocniri cu Chivu.
Meciul Sampdoria – Inter este programat duminică, de la ora 21.45.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER