Chivu suferă iar
O veste bună și o veste proastă în legătură cu Cristi Chivu: plusul este dat de folosirea sa, în fine, ca fundaș central de către Jose Mourinho în Inter – Sampdoria 1-0, minusul de ieșirea forțată de pe gazon a românului, în minutul 83 al partidei, din cauza unor probleme musculare.
După ce a „călcat strâmb” din poziția de mijlocaș stânga, opțiune a lui Mourinho criticată de întreaga presă din Peninsulă, Cristi a revenit duminică seara în centrul defensivei interiste. S-a văzut că acest post, pe care ar urma să joace și în amicalul României cu Croația din 11 februarie, i se potrivește cel mai bine tricolorului. Chivu a evoluat impecabil, primind o notă mare în Gazzetta dello Sport, 6,5. Însă pe final a cerut schimbarea, acuzând dureri musculare. Mai exact, a fost vorba despre o problemă la aductorii piciorului drept.
Împreună cu Mutu în amicalul cu Croația?
Ieri, Cristi s-a prezentat la antrenamentul echipei, dar a efectuat și un control însoțit de terapia specifică recuperării. Nu e vorba de nimic grav, dar Mourinho îl va menaja pentru meciul de mâine cu Catania lui Zenga și Dică, contând pentru etapa intermediară din Serie A, tocmai pentru a-l avea pe tricolor apt pentru partida cu Torino, de duminică. Astfel, prezența lui Chivu în amicalul cu Croația și în importantul duel din preliminarii cu Serbia este ca și sigură, el urmând să evolueze pe postul de fundaș central, alături de Tamaș.
Altfel, Adrian Mutu va reveni de joi la antrenamentele Fiorentinei. Decarul viola și-a scos fașa ce-i proteja cotul stâng după accidentarea din meciul cu Lecce și ar putea fi prezent alături de Chivu în partida de pregătire cu croații.
Ce „necazuri“ a mai avut Cristi în acest sezon
Chivu a început actualul sezon cu o operație la umărul stâng, făcută imediat după Euro 2008, el reintrând la Inter pe 24 septembrie 2008, în meciul cu Lecce. Apoi, s-a accidentat la genunchiul stâng pe 1 noiembrie 2008, în partida cu Reggina, revenind de-abia la începutul acestui an, când Mourinho l-a folosit cu predilecție în linia mediană.
Mourinho, ca și Ceaușescu
Jose Mourinho a sărbătorit ieri împlinirea a 46 de ani, tehnicianul Interului fiind născut în aceeași zi, 26 ianuarie, ca și Nicolae Ceaușescu! Aniversarea i-a fost stricată de suspendarea pe o etapă de după eliminarea din timpul meciului cu Sampdoria (pe baza probelor video, elevul său Adriano a primit trei etape pentru lovirea unui adversar), dar și de conflictele fanilor cu ziariștii. Suporterii Interului au invadat la propriu zona rezervată presei, „ținta” lor fiind angajații de la Tuttosport, publicație din Torino percepută ca fiind „ziarul lui Juventus”.