Ciprian Tănasă a marcat pentru Metalurg Donețk

Atacantul român Ciprian Tănăsă a marcat, luni, un gol pentru
formația Metalurg Donețk, în partida câștigată pe terenul echipei
Dnepr Dnepropetrovsk, scor 2-1, în cadrul etapei a VIII-a a
campionatului Ucrainei, informează site-ul oficial al grupării din
Donețk.

Tănasă a deschis scorul în minutul 57, Konoplianka a egalat nouă
minute mai târziu, iar Mguni a punctat decisiv în minutul ’76.

Atacantul român a fost înlocuit în minutul 89 cu Dașian.

În urma acestui rezultat, formația lui Tănasă ocupă locul al
șaptelea în clasament, cu 13 puncte. Pe podium se află Șahtior
Donețk (22 puncte), Dinamo Kiev (17) și Dnepro Dnepropetrovsk
(16).

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 30 08. 2010, 22:01
Actualizat: 30 08. 2010, 22:02