Ciprian Tătărușanu a ajutat-o pe AC Milan să urce pe poziția a doua din Serie A! Ce notă a primit portarul român pentru prestația din meciul cu Fiorentina
AC Milan a reușit să o învingă pe Fiorentina, scor 2-1, în cadrul unei partide desfășurate în etapa cu numărul 15 din Serie A.
Golurile victoriei „rossonerilor” au fost marcate de către Rafael Leao și Milenkovic (autogol), în timp ce pentru formația viola a marcat Antonin Barak.
Cirprian Tătărușanu a fost titular din nou între buturile celor de la AC Milan, iar evoluția sa a fost una foarte solidă.
Ciprian Tătărușanu a ajutat-o pe AC Milan să urce pe poziția a doua din Serie A!
În minutul 2, Rafael Leao a reușit o acțiune splendidă și l-a executat Pietro Terraciano cu un șut plasat.
Biraghi a lovit bara porții lui Ciprian Tătărușanu în minutul 8, ca 20 de minute mai târziu românul să fie învins. La o fază aglomerată în careu, Iokne a reușit să-i paseze cehului Antonin Barak care a șutat. Balon trimis de acesta a fost unul ușor, însă devierea fundașului german Malick Thiaw a făcut ca scorul să devină egal.
Campioana en-titre din Italia nu a cedat, iar în minutul 90+2 formația milaneză a dat lovitura de grație. Aster Vranckx a centrat perfect în careul Fiorentinei, iar sârbul Nikola Milenkovic și-a introdus mingea în propria poartă.
Ciprian Tătărușanu a avut din nou o evoluție în nota echipei. Goalkeeper-ul român a avut 4 intervenții salvatoare, dintre care două din careu. Pentru jocul prestat, portarul în vârstă de 36 de ani a fost notat de către site-ul de specialitate SofaScore cu 7,1, a treia cea mai mare notă din echipa lui Stefano Pioli. Cei mai buni jucători ai Milanului au Fikayo Tomori (nota 7,4) și fundașul dreapta Pierre Kalulu (nota 7,7).
A fost cea de-a 12-a partidă a lui Ciprian Tătărușanu la AC Milan din acest sezon, 8 dintre acestea fiind în Serie A, iar celelalte 4 în Liga Campionilor.
Cu această victorie, „diavolii roșii” au urcat pe poziția a doua în calasament, cu un cumul de 33 de puncte, aflându-se la 8 lungimi de liderul Napoli.