Ciprian Tătărușanu pleacă de la Fiorentina pentru cinci milioane de euro! Unde va juca în următoarele trei sezoane

Negocierile pentru transferul lui Ciprian Tătărușanu la Nantes, unde va lucra cu Claudio Ranieri, au intrat pe ultima sută de metri, iar jurnaliștii italieni anunță că portarul român va semna un contract pe trei ani cu echipa din Ligue 1, gruparea „viola” urmând să încaseze exact suma pe care și-o dorește în schimbul goalkeeper-ului naționalei.

Tras pe linie moartă după transferul lui Marco Sportiello, Tătărușanu e cu un picior și jumătate în curtea lui Nantes, ocupanta locului șapte în Ligue 1 în sezonul trecut și fostă campioană a Franței în 2001. Site-ul fiorentina.it informează că echipa condusă de Claudio Ranieri a făcut o ofertă de cinci milioane de euro, adică exact suma pe care conducătorii de pe Artemio Franchi o vor în schimbul românului. Aceeași sursă notează că zilele următoare Tătărușanu va semna un contract pe trei sezoane cu Nantes, urmând să devină principala opțiune pentru poarta formației lui Claudio Ranieri.

Cotat la patru milioane de euro, goalkeeper-ul naționalei se va despărți de Fiorentina după trei ani în care a strâns 101 meciuri, dintre care 36 le-a terminat fără gol primit.

Publicat: 03 07. 2017, 16:20
Actualizat: 03 07. 2017, 16:21